Zborurile spre Bari

Cuibărit lângă mare, în centrul regiunii Apulia, Regina Adriaticii reprezintă oraşul ideal pentru călătorii care doresc să absoarbă o parte din atmosfera mediteraneană şi pentru iubitorii de cultură şi gastronomie.

ACOLO UNDE TRADIŢIILE SUNT ULUITOARE

În centrul istoric, în mijlocul rămăşiţelor încă impresionante ale pereţilor oraşului medieval, puteţi vizita fascinanta Basilică Sf. Nicolae, construită în anul 1197 în diferite stiluri arhitecturale şi completată cu o criptă în care se află mormântul sfântului eponim, împodobit cu un mozaic original. Un alt obiectiv care merită vizitat este Catedrala din Bari (Cattedrale di San Sabino) din secolul 11, care combină stilurile baroc şi roman şi este împodobită cu fresce din secolul 14, un turn cu clopot solemn şi podeaua originală.
Cartierul „Old Bari” este foarte vechi, elegant şi distins cu străzi înguste şi mozaicuri colorate. Printre altele, în această regiune puteţi vizita castelul Norman-Swabian, care datează din anul 1156 şi care a fost reconstruit în anul 1233 de către Frederick II, Biserica Sf. Ferdinand şi—cu faţa spre cheiul cu acelaşi nume—Fortul Sfântului abate Anton (Fortino di Sant'Antonio Abate), care a fost ridicat în scop de apărare, dar în prezent găzduieşte evenimente culturale importante.

Pe promenada Imperatore-Augusto, în fiecare lună încă vin sute de pelerini pentru a lua parte la procesiunea tradiţională de Sf. Nicolae către mare: statuia sfântului patron este transportată de la biserică către port de către credincioşii îmbrăcaţi în costume tradiţionale şi este apoi predată unei flotile de bărci care o duc în larg, iar în acest timp cerul este luminat de un spectaculos foc de artificii.

VITRINĂ ÎN AER LIBER

Dacă vă aflaţi în căutarea unui suvenir mai boem, cartierul Noul Bari reprezintă o vitrină modernă pentru obiecte culturale locale şi cumpărături. De la Teatro Piccinini, proiectat de către Antonio Niccolini, care a proiectat şi sediul operei Teatro di San Carlo din Napoli, până la nemaipomenitul Teatro Petruzzelli şi amplasarea evocatoare a Teatro Margherita: companiile de teatru pot alege dintr-o gamă minunată de săli de spectacol în acest oraş.

Împătimiţii modei nu vor dori să rateze prestigioasa Via Sparano împânzită de mici magazine de modă, o oază a iubitorilor de cumpărături în care accesul vehiculelor este interzis, care se află foarte aproape de centru. Dacă vă aflaţi în căutarea unei ambianţe mai pline de viaţă, Corso Cavour şi Via Manzoni reprezintă localurile frecventate de obicei de către tineri.

UN GUST AL VREMURILOR TRECUTE

Atunci când vă gândiţi la Bari, vă gândiţi la paste orecchiette cu Broccoli Rabe! Printre cele mai renumite şi populare preparate culinare ale Italiei, această delicatesă este una dintre cele mai vechi tradiţii, păstrată vie de femeile din Bari, care încă fac aluatul manual, pe planşetele lor de frământat din lemn şi îl lasă să se usuce la soare în faţa casei.
Dacă din întâmplare cutreieraţi aleile înguste ale oraşului, în mod sigur vă va lăsa gura apă când veţi vedea aceste paste aurii preparate în casă.

OPERE ULUITOARE ÎN PIATRĂ

La mică distanţă de Bari se află trei obiective din Apulia care fac parte din patrimoniul internaţional: Castel del Monte, căsuţele „trulli” din Alberobello şi Sanctuarul din Monte Sant'Angelo. Alberobello este amplasat în centrul Murgia dei Trulli, iar centrul său istoric este alcătuit în întregime din căsuţe „trulli”, case construite din zidărie din piatră uscată, cu pereţi văruiţi în alb şi acoperişuri conice cu lucrări în piatră expuse.
Veţi dori să fotografiaţi aceste structuri arhitecturale speciale: deasupra unora dintre căsuţele trulli puteţi vedea marcaje decorative care reprezintă semnele zodiacale sau simboluri religioase. 


Ce mai aşteptaţi? Rezervaţi acum un zbor Alitalia şi porniţi la drum!

GĂSIŢI ZBORURI

DE LA
Introduceţi oraşul de plecare
LA
Introduceţi oraşul de destinaţie
Introduceţi data de plecare
Introduceţi data de întoarcere