Zboruri la Napoli

Fondat cu numele de Parthenope, cel al unei sirene mitice, Napoli se înalţă, vegheat de Vezuviu, din apele golfului cu acelaşi nume. Castel dell’Ovo se impune pe un fundal care pare împietrit în timp pe cărţile poştale din întreaga lume. De aici, vă puteţi bucura de panorama romantică şi de mireasma îmbătătoare a mării. Nu departe de port, puteţi, de asemenea, vizita Castel Nuovo, cunoscut mai degrabă sub numele de Maschio Angioino, teatrala Piazza del Plebiscito, monumentala Galerie Umberto I şi masivul Teatru San Carlo, aflat lângă Palazzo Reale.

La câţiva paşi de aceste străzi se află vechiul Napoli, centrul istoric, aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1995, în care se găsesc câteva dintre cele mai vechi biserici din Italia şi nu puţine opere de artă, ce aşteaptă să fie descoperite pe străzile sale străvechi, precum impresionantul Hristos acoperit de giulgiudin muzeul Capelei San Severo sau Comoara lui San Gennaro, sălăşluită de impunătoarea catedrală. Urmând strada Spaccanapoli, care împarte oraşul în două părţi egale, veţi ajunge în Piazza del Gesù, faimoasă graţie zidurilor pline de simboluri ale Bisericii Gesù Nuovo, pe care sunt sculptate notele muzicale ale unei tainice cântări biblice, şi pereţilor placaţi cu majolică ce înconjoară curtea interioară a Mănăstirii Santa Chiara. Plimbaţi-vă de-a lungul aglomeratei Via San Biagio dei Librai şi opriţi-vă un moment pentru a fotografia micul şi neobişnuitul altar dedicat legendarului Maradona. Apoi, îndreptaţi-vă către Via San Gregorio Armeno, strada artizanilor napolitani specializaţi în scene ale naşterii lui Iisus. Aici veţi găsi combinaţia perfectă de sacru şi profan.

Napl state of mind

Nu din întâmplare, John Turturro a denumit Passione documentarul său despre Napoli şi muzica sa: pasiunea este, cu siguranţă, un lucru despre care napolitanii ştiu multe! Este imposibil să rătăceşti pe străduţele înguste ale centrului vechi al oraşului fără a auzi o femeie cântând în balcon în timp ce îşi agaţă rufele la uscat, băieţi cântând din răsputeri imnul echipei naţionale de fotbal a Italiei în timp ce joacă fotbal pe stradă, comercianţi stradali sau vânzători din magazine oferind clienţilor, în sunetul muzicii, produse felurite. Veţi observa, de asemenea, dragostea adevărată pe chipurile îndrăgostiţilor ce se îmbrăţişează sau se sărută la malul mării, ca şi când albastrul mării lor nu ar păli niciodată. Şi, vorbind de muzică, dacă vedeţi cuvintele „Napl state of mind” în timpul plimbărilor prin oraş, aflaţi că acestea se referă la renaşterea tinerilor artişti: de la tânărul Rocco Hunt din Salerno la napolitanul Clementino. În ultimii ani, muzica hip-hop şi rap din Campania a demonstrat dorinţa tinerilor de a renaşte din ruinele vechiului Pompei.

Aurul din bucătărie

Dacă nu puteţi petrece prea mult timp în Napoli, circuitul dvs. gastronomic trebuie să înceapă în una dintre cafenelele de lângă Piazza del Plebiscito: o ceaşcă de cafea neagră şi fierbinte, băută „pe fugă”, aşa cum o cere tradiţia, este cel mai bun mod de a savura aroma acestui oraş. Iar o sfogliatella, caldă încă, fie una „riccia”, fie „frolla”, este mărturia faptului că patiseria locală este o plăcere atât pentru suflet, cât şi pentru trup! Urmând mirosul de pâine proaspăt scoasă din cuptor, de fructe de mare pescuite la răsărit, de ragù fiert timp de nopţi întregi în oalele celor mai pricepute gospodine, puteţi rămâne în zona Mergellina sau puteţi merge pe Via dei Tribunali, unde vă aşteaptă cea mai bună, mai uşoară şi mai tradiţională pizza din lume: roşul tomatelor de pe coastele Vezuviului, verdele crud al busuiocului proaspăt şi albul bogat al brânzei mozarellla DOP sunt ingredientele unei pizza fără de care nu veţi mai putea trăi.
Cu toate acestea, dacă reuşiţi să ieşiţi din pizzerie, nu rataţi delicioasele „costine del maialino nero” la Caserta, un pahar de vin la ţară, în Avellino, un „panuozzo” umplut cu carne şi brânză la Gragnono, o felie de tartă Caprese pe insula Faraglioni („a stâncilor de mare”), un pahar de excelent limoncello de casă, o porţie de gnocchi la Sorrento sau un desert sublim pe malul mării, la Amalfi.

Ce mai aşteptaţi? Faceţi-vă bagajele şi porniţi la drum!

GĂSIŢI ZBORURI

DE LA
Introduceţi oraşul de plecare
LA
Introduceţi oraşul de destinaţie
Introduceţi data de plecare
Introduceţi data de întoarcere