Zboruri către Torino

Torino s-a remarcat întotdeauna pentru eleganţa şi aerul său avangardist. Este un oraş plin de istorie, cu numeroase clădiri frumoase concentrate la câţiva metri una de cealaltă. Şarmul său este rezultatul peisajului conferit de râul Po pe fundalul Alpilor italieni maiestuoşi.

UN TUR ÎN JURUL CAMEREI DE ZI

Există multe de văzut şi de făcut în Torino. Pentru a vă face o idee despre centrul oraşului trebuie să urcaţi până în vârful aflat la 167 metri înălţime al Mole Antonelliana, simbolul oraşului Torino, unde puteţi vedea toate lucrurile minunate pe care le are de oferit acest oraş. La picioarele dvs. se află Muzeul Cinematografiei , unde puteţi afla mai multe despre istoria acestei arte care a luat naştere în Italia.

Numeroasele pieţe ale oraşului sunt adevărate capodopere arhitecturale care, graţie cafenelelor elegante, au conferit oraşului Torino faimoasa poreclă de camera de zi a Italiei. De exemplu Piazza Castello, care, împreună cu Palatul Regal şi Palazzo Madama, care găzduieşte acum Muzeul de Artă Veche al oraşului Torino, sunt destinaţiile favorite ale turiştilor şi ale localnicilor în egală măsură, ca şi Piazza San Giovanni, unde veţi găsi Basilica ce poartă acelaşi nume, în care este păstrat Giulgiul din Torino.

Incredibil dar adevărat, acest oraş din nordul Italiei, la o aruncătură de băţ de Alpi, găzduieşte al doilea muzeu ca mărime din lumea legat de istoria Egiptului (după cel din Cairo): Muzeul Egiptean din Torino , care conţine articole unice expuse în camere splendide concepute de designerul de producţie Dante Ferretti, câştigător al Oscarului.

Şi legat de subiectul muzeelor, o adevărată raritate este GAM (Galleria Civica d’Arte Moderna e Contemporanea — Galeria Civică de Artă Modernă şi Contemporană), care conţine lucrări ale unor nume de prestigiu precum Balla, Boccioni, De Chirico şi Klee. Nu rataţi nici Muzeul Automobilului, un element esenţial în ţara maşinilor italiene prin excelenţă, cu o expoziţie a tuturor maşinilor care au făcut istorie, într-o locaţie bine concepută.

Bucuraţi-vă de o plimbare minunată prin Parcul Valentino şi Castelul Valentino, care poartă numele faimosului iniţiator al curentului libertin şi care sunt locaţii incluse în patrimoniul universal UNESCO. Multe dintre locuinţele din Savoy au primit acelaşi apelativ prestigios, cum ar fi şi mai faimoasa Reggia di Venaria, care dispune de camere impozante şi grădini majestuoase.

Mormintele regilor din Savoy sunt păstrate în Basilica Superga, capodopera lui Filippo Juvarra, situată pe un mic deal abrupt la care se ajunge cu "dentiera", trenuleţul istoric cu cremalieră.

Dacă sunteţi în Torino sâmbăta, nu rataţi o vizită la faimosul talcioc Balon din districtul Porta Palazzo, iar în timpul săptămâni puteţi merge la cumpărături în Piazza della Repubblica, una dintre cele mai mari pieţe din Europa, unde puteţi găsi chiar orice, de la haine la alimente.

MASA UNUI REGE

Torino are o lungă tradiţie culinară cu numeroase feluri atractive, precum agnolotti, paste umplute cu carne, tagliolini, un tip de paste care trebuie încercate cu trufe, şi o varietate infinită de risotto.

În ceea ce priveşte felurile principale, care sunt în principal bazate pe carne, cel mai faimos trebuie să fie brasato, carne de vită gătită în vin, dar la fel de faimoase sunt şi tocana bollito misto şi fricia, o tocană din legume prăjite, carne şi ciuperci.

Dar răsfăţul adevărat este conferit de gama largă de deserturi: bomboane de ciocolată gianduiotti, prăjituri baci di dama, îngheţate şi bicerin (o băutură din cafea, ciocolată şi frişcă) toate preparate în Torino, cât şi numeroase feluri de vinuri şi lichioruri, precum Barolo, Vermouth, Moscato, Barbera şi Martini.

Ce aşteptaţi? Torino are nenumărate chipuri. Descoperiţi-le pe toate rezervând un zbor Alitalia acum!

GĂSIŢI ZBORURI

DE LA
Introduceţi oraşul de plecare
LA
Introduceţi oraşul de destinaţie
Introduceţi data de plecare
Introduceţi data de întoarcere