COMPANIA AERIANĂ CU CEA MAI BUNĂ BUCĂTĂRIE: CALITATEA MENIURILOR NOASTRE DE LA BORD ESTE RECUNOSCUTĂ PENTRU CEL DE-AL CINCILEA AN CONSECUTIV


Anul acesta am câştigat încă o dată premiul pentru „Compania aeriană cu cea mai bună bucătărie”, menţinându-ne astfel poziţia de cel mai bun operator aerian din lume în ceea ce priveşte calitatea meniurilor oferite la bord. Premiul a fost acordat de revista americană Global Traveler, care promovează de zece ani studierea excelenţei în domeniul călătoriilor şi turismului.

Peste 26.000 de pasageri care călătoresc frecvent au luat parte la ediţia din 2014 a Premiilor GT Tested, acordate în urma unui sondaj în rândul cititorilor, şi s-au declarat extrem de satisfăcuţi cu bucătăria noastră de la mare altitudine. Aceasta este o recunoaştere şi o recompensă pentru eforturile depuse de noi pentru a ne îmbunătăţi serviciile de la bord promovând excelenţa bucătăriei şi vinurilor italiene.

Felurile servite la bord se disting prin calitatea, rafinamentul şi autenticitatea lor, fiind veritabile manifestări ale caracterului italian. Acestea sunt rodul talentului şi imaginaţiei bucătarilor noştri şi sunt însoţite de vinuri selectate pentru clienţi de către somelierul nostru oficial, în colaborare cu Fundaţia somelierilor italieni.
Meniurile oferite la bord pentru clasa Magnifica, clasa noastră Business, în timpul zborurilor intercontinentale sunt inspirate de gastronomia tradiţională regională: de la aperitive la deserturi, excelenţa italiană se combină cu vinuri superbe de la cele mai rafinate podgorii italiene.

Premiul pentru „Compania aeriană cu cea mai bună bucătărie” se adaugă celorlalte premii obţinute, cum ar fi Cea mai bună selecţie de vinuri la bord din cadrul Premiilor culinare de călătorie Saveur 2013, acordat pentru cea mai bună distribuţie a vinurilor ce însoţesc meniurile de la bord, Premiile TravelPlus pentru trusele de călătorie de la bord (2013) pentru cele mai bune truse de călătorie destinate pasagerelor şi pasagerilor de la clasa Business, precum şi premiul „Listă excelentă de vinuri” (2014).

Compania noastră a primit, de asemenea, recunoaşterea Istituto Tedesco di Qualità e Finanza (ITQF — Institutul German de Calitate şi Finanţe) drept „compania aeriană cu cele mai bune servicii clienţi”, câştigând medalia de aur graţie celui mai înalt procent de satisfacţie a clienţilor – 82,6 %.


Vă aşteptăm cu nerăbdare la bordul aeronavelor noastre, pentru a vă oferi cele mai bune servicii!

GĂSIŢI ZBORURI

DE LA
Introduceţi oraşul de plecare
LA
Introduceţi oraşul de destinaţie
Introduceţi data de plecare
Introduceţi data de întoarcere