Confirmare

Sau selectaţi o ţară

IT US UK FR ES

Organizaţi-vă călătoria

Documente de călătorie, asistenţă specială, viitoare mămici, copii şi animale de companie: aflaţi cum vă puteţi organiza mai bine călătoria.

ANIMALE

NU DORIŢI SĂ VĂ LĂSAŢI CÂINELE, PISICA, DIHORUL SAU CANARUL ACASĂ ATUNCI CÂND PLECAŢI ÎN VACANŢĂ? AFLAŢI TOT CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI DESPRE CĂLĂTORIILE CU ANIMALUL DVS. DE COMPANIE.

Nu toate aeronavele deţin facilităţi de transport al animalelor, iar dimensiunea maximă a cuştilor de transport care pot fi transportate la bord variază. Aflaţi dacă animalul dvs. de companie poate călători împreună cu dvs. contactând serviciul de Asistenţă specială.

CÂINI, PISICI ŞI DIHORI

Pentru a putea călători în UE împreună cu câinele sau pisica dvs., sunt necesare următoarele:

  • un paşaport emis de un veterinar prin care se atestă vaccinurile primite de animalul dvs. şi starea de sănătate a acestuia
  • un tatuaj lizibil sau un microcip al animalului de companie


Nu uitaţi:

  • Animalele care au mai puţin de trei luni şi cărora nu le-a fost administrat vaccinul antirabic nu pot călători în Europa
  • Consultaţi ambasada sau consulatul ţării de destinaţie sau Manualul cu informaţii de călătorie IATA pentru a vă informa în privinţa oricăror reguli sau restricţii aplicabile
  • Pe cursele către Marea Britanie şi Irlanda nu sunt permise animalele de companie
  • Transportul câinilor-ghid sau al câinilor însoţitori acreditaţi pentru pasagerii cu dezabilități este gratuit (câinii de asistenţă acreditaţi pot călători în Marea Britanie şi Irlanda)


În funcţie de ţara de destinaţie, pot exista alte restricţii privind transportul anumitor specii de animale.

Aflaţi mai multe

Pentru ca animalul dvs. de companie să poată călători în cabină împreună cu dvs., este necesară respectarea anumitor condiţii:

  • Pe întreg parcursul călătoriei, animalul de companie trebuie să rămână într-o cuşcă de transport cu următoarele dimensiuni maxime:
    • 24 cm înălţime
    • 40 cm lungime
    • 20 cm lăţime
  • Animalul de companie trebuie să poată menţine o poziţie confortabilă, să se întoarcă şi să se întindă în cuşca de transport. Cuşca de transport trebuie să fie bine ventilată, impermeabilă şi solidă, preferabil semirigidă sau moale, cu condiţia respectării prevederilor de mai sus. Dacă partea de sus a cuştii de transport este moale sau semirigidă, aceasta poate fi puţin mai înaltă (cu 2-4 cm) decât dimensiunea indicată.
  • În cuşca de transport se pot afla până la cinci animale din aceeaşi specie, cu condiţia ca greutatea totală să nu depăşească 10 kg (inclusiv cuşca de transport şi hrana)

Pentru ca animalul dvs. să poată călători în cală, este necesară respectarea următoarelor condiţii:

  • Animalul de companie trebuie transportat într-o cuşcă rigidă
  • Corpul cuştii de transport poate fi fabricat numai din fibră de sticlă sau plastic
  • În cazul în care cuşca de transport are rotile, acestea trebuie demontate. Dacă rotilele sunt retractabile, acestea trebuie blocate cu bandă adezivă
  • CUŞTILE de transport pentru CÂINI trebuie să:
    • aibă uşă metalică cu un sistem de închidere care blochează partea de sus, partea centrală şi partea de jos a uşii
    • Orificiile laterale de ventilaţie ale CUŞTILOR de transport pentru CÂINI trebuie să fie din metal, nu din material plastic
  • Dimensiunile CUŞTII pot varia în funcţie de tipul aeronavei la bordul căreia călătoriţi. Pentru mai multe informaţii, contactaţi Call Center-ul

 

NOU

Recomandări pentru transportul raselor brahicefalice în cală

Rasele brahicefalice, sau cu nasul cârn, sunt deosebit de sensibile la stres si temperatură. Pentru a asigura bunăstarea şi siguranţa animalului dvs. de companie, vă rugăm să evaluaţi cu atenţie starea generală de sănătate a acestuia şi în consecinţă să stabiliţi riscurile asociate acestui tip de transport.

Conform regulamentului IATA, printre aceste rase se numără:

 

CÂINI

  • Affenpinscher
  • Pit Bull Terrier American
  • Staffordshire Terrier American
  • Bichon Frise
  • Boston Terrier
  • Boxer
  • Griffon de Bruxelles
  • Bulldog
  • Bullmastiff
  • Cane Corso
  • Cavalier King Charles Spaniel
  • Chihuahua (cap-de-măr)
  • Chow Chow
  • Dogo Argentino
  • Dogue de Bordeaux
  • Mastiff englez
  • Bulldog francez
  • Chin japonez
  • King Charles Spaniel
  • Lhasa Apso
  • Maltez
  • Mastiff napoletan
  • Newfoundland
  • Pekinez
  • Presa Canario
  • Pug
  • Shar-Pei
  • Shih Tzu
  • Silky Terrier
  • Spaniel tibetan
  • Valley Bulldog
  • Yorkshire Terrier

 

PISICI

  • Birmaneză
  • Exotic Shorthair
  • Persană
  • Himalayano

 

Pentru mai multe informaţii, contactaţi Call Center-ul nostru.

PĂSĂRI

Pentru a preveni răspândirea gripei aviare, UE şi Ministerul Sănătăţii au interzis în totalitate importul de păsări din Asia, Turcia, Rusia, Africa de Sud, România şi Peninsula Balcanică.

TAXELE SUPLIMENTARE

Pentru a putea călători împreună cu animalul dvs. de companie, este necesar să plătiţi o taxă suplimentară de bilet, care va varia în funcţie de greutatea animalului, de aeroporturile de plecare şi de sosire şi de locul în care va călători animalul (în cală sau în cabină).

AFLAŢI MAI MULTE

REZERVAŢI-VĂ URMĂTORUL ZBOR

Nu doriţi să vă lăsaţi câinele, pisica, dihorul sau canarul acasă atunci când plecaţi în vacanţă?
Iată câteva moduri în care puteţi face ca zborul animalului dvs. de companie să fie cât mai confortabil:

  • Dacă animalul dvs. de companie va călători în cală, obişnuiţi-l cu o cuşcă de transport cu cel puţin cinci zile înaintea zborului
  • Înainte de decolare, oferiţi-i frecvent mici cantităţi de apă animalului de companie
  • Hrăniţi animalul de companie cu maximum patru ore înainte de decolare şi asiguraţi-vă că are suficientă hrană pentru întreaga călătorie
  • Consultaţi veterinarul pentru a determina dacă ar fi o idee bună ca animalul dvs. de companie să primească tranchilizante

Nu toate aeronavele deţin facilităţi de transport al animalelor, iar dimensiunea maximă a cuştilor de transport care pot fi transportate la bord variază. Aflaţi dacă animalul dvs. de companie poate călători împreună cu dvs. contactând serviciul de Asistenţă specială.

PĂSĂRI

Pentru a preveni răspândirea gripei aviare, UE şi Ministerul Sănătăţii au interzis în totalitate transportul de păsări provenite din Asia, Turcia, Rusia, Africa de Sud, România, Croaţia şi Peninsula Balcanică. Din motive legate de sănătatea şi siguranţa publică, papagalii şi peruşii nu pot fi transportaţi.

TAXELE SUPLIMENTARE

Tabelul de mai jos indică tarifele* aplicabile transportului animalelor de companie: 

Aflaţi mai multe

 

Alte condiţii necesare pentru confortul şi siguranţa animalului de companie

  • Partea de jos a cuştii de transport trebuie acoperită cu o pătură, un ziar sau un alt material absorbant. Paiele sunt interzise
  • Animalul de companie nu trebuie să poarte lesă sau botniţă. În plus, aceste accesorii nu trebuie lăsate în interiorul cuştii de transport
  • Animalul nu trebuie să prezinte semne de oboseală fizică şi leziuni. Consultaţi veterinarul pentru a determina dacă animalul dvs. ar trebui să primească tranchilizante şi nu uitaţi să amplasaţi cel puţin un bol în cuşca de transport pentru a-i asigura confortul în timpul călătoriei. Acesta trebuie să fie gol, fixat bine şi accesibil fără a fi nevoie ca uşa cuştii să fie deschisă.

 

Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite sau dacă animalul de companie deranjează pasagerii, căpitanul îl poate transfera în cală.
Dacă doriţi sfaturi şi sugestii privind cel mai bun mod de planificare a călătoriei împreună cu animalul dvs. de companie, accesaţi site-ul web al Ministerului Sănătăţii.



*Moneda utilizată pentru plata taxelor aferente excesului de bagaje este după cum urmează: EUR (din Europa, Europa de Est, Japonia şi China), CAD (din Canada) şi USD (din SUA şi restul lumii)